„IN INIMA SI IN SUFLET”

„Puneți-vă, deci, în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun” (Deuteronom 11:18)

Cum strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima și în sufletul tău? 1) Cugetând la Cuvântul Său în fiecare zi. Psalmistul ne spune că pentru a avea o viată împlinită trebuie să cugetăm la Cuvântul Lui „zi și noapte”! (Psalmul 1:2). Dar pentru asta, trebuie să încetinești ritmul. Ai văzut vreodată o vacă rumegând iarba? Cu cât o rumegă mai mult, cu atât mai mulți nutrieți obține din ea. Așadar, când Dumnezeu îți pune un verset în minte, cugetă la el întreaga zi. Fă din ei primul tău gând când te trezești și ultimul tău gând când mergi la culcare. Repetă lucrul acesta în fiecare zi timp de un an și vei fi uimit de creșterea ta spirituală. 2) Lăsându-I să te convingă de păcat si să te curățească în fiecare zi. „Cum își va ține tânărul (sau vârstnicul) curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Colegii lui călugări îl întrebau adesea pe Martin Luther de ce petrece atât de mult timp în confesional. Din moment ce locuia la mănăstire, cum se face că avea atâtea de mărturisit? Doar nu o fi făcând incantații? Nicidecum, deoarece Luther știa cât de ușor putea să cadă în capcana auto-justificării. Și era convins că doar Cuvântul Lui Dumnezeu avea puterea să pătrundă adânc în gândurile, imaginația și pornirile lui și să spele tot ce era murdar. 3) Punând în aplicare tot ce ai învățat. S-ar putea să cunoști Biblia de o sută de ori mai bine decât alții. Dar dacă nu ești și de o sută de ori mai iubitor, mai răbdător, mai bucuros, mai îngăduitor, gata să ierți, atunci la ce-ți folosește? Indoctrinat și fără pic de dragoste în inima ta, nu vei face decât să-i îndepărtezi pe oameni de Cristos. Așa că, renunță la teorie și începe să aplici tot ce ai învățat.

Share