GESTIONAREA MINTII (3)

„Căci noi suntem lucrarea Lui” (Efeseni 2:10)

Mintea este poarta spre inimă, iar când apar gânduri îndoielnice, mereu ai de ales. Poţi deschide uşa larg, lăsându-le înăuntru sau poţi face ceea ce spune Biblia: „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Cu alte cuvinte, supune gândul înainte ca el să te supună pe tine. Să spunem că îţi vine în minte un gând despre valoarea personală, zicând: „Toată viaţa ta ai fost un pierde-vară. Ai eşuat în relaţii, la locul de muncă şi în domeniul ambiţiilor. Ţi-ai putea scrie în CV că eşti „un ratat”, căci asta şi eşti”. Omul de rând ar spune acestui gând: „Ai dreptate, vino înăuntru”. Dar tu nu eşti un om de rând! Eşti o făptură nouă în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt. Aşadar, în loc să inviţi acel gând înăuntru, supune-l şi prezintă-i-l Domnului, spunându-l: „Doamne, acest gând spune că sunt un ratat şi că nu voi fi în stare de nimic niciodată. Tu ce crezi?” Înţelegi ce faci? Supui gândul puterii Domnului Isus. Dacă El este de acord cu gândul, lasă-l să intre. Dacă nu, restricţionează-l. De unde ştii dacă El este de acord sau nu? Deschide Biblia şi caută ce spune Dumnezeu despre tine. „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte” (Efeseni 2:10). Dar acesta? „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Orice gând care nu este în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu alungă-l, căci nu are dreptul să intre în inima ta. Aşa îţi gestionezi mintea!

Share