GESTIONAREA MINŢII (1)

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice” (Proverbe 4:23)

În zilele noastre tot auzim vorbindu-se despre gestionarea timpului, management financiar şi controlul greutăţii – dar ce ai spune de gestionarea minţii? Nu ar trebui oare să fim preocupaţi mai mult de gestionarea minţilor noastre decât de gestionarea oricărui alt lucru? Domnul Isus a fost preocupat. El Şi-a păzit uşa inimii prin aceea că a refuzat concesiile referitor la: 1) „Ordinea de zi” a celor ce doreau să-L folosească pentru propriile lor interese. „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15). Cea mai mare parte dintre noi ne-am bucura la ideea de a deveni „împărat”. Chiar dacă am refuza coroana, ne-ar plăcea să reflectăm la această invitaţie! Nu şi Isus. 2) Naivitatea celor ce doreau să-L salveze. Când Domnul Isus i-a anunţat pe ucenici că va muri pe cruce, Petru s-a împotrivit. Iar dacă Petru nu a înţeles necesitatea crucii, Domnul Isus a emis una dintre cele mai dure mustrări: „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu” (Matei 16:23). 3) Dispreţul celor care nu-L cunoşteau sau care nu credeau în El. Înainte să învieze o fetiţă din morţi, Domnul Isus le-a spus celor aflaţi în casă: „fetiţa n-a murit, ci doarme” (Luca 8:52). Care a fost reacţia lor? Au râs de El. Isus a trebuit să se confrunte cu dispreţul, la fel ca noi toţi. Dar spre deosebire de cei mai mulţi dintre noi, a refuzat să-l accepte. Să remarcăm care a fost răspunsul Său: „i-a scos afară pe toţi” (Marcu 5:40). Îndoiala, critica şi dispreţul nu erau permise în casa fetiţei – dar nici în mintea lui Hristos. Cum rămâne cu mintea ta?

Share