FII UN MOTIVATOR!

„Îndemnaţi-vă (motivaţi-vă) unii pe alţii” (Evrei 3:13)

Leslie s-a născut cu probleme de sănătate atât de grave încât doctorii au fost nevoiţi să-i scoată ochii. La vârsta de şase luni, o asistentă pe nume May Lemke, care avea cinci copii, l-a adoptat şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea băiatului un dar. Când Leslie avea treisprezece ani, May a cumpărat un pian folosit şi a cântat câteva melodii simple, sperând că băiatul va reacţiona. Nici o expresie … nimic. A continuat încercând să-şi motiveze fiul adoptat să se angajeze la viaţă. Apoi, când a avut şaisprezece ani, băiatul s-a aşezat la pian şi fără ca vreodată să fi atins vreo claviatură, a cântat un concert pentru pian de Tchaikovsky. A fost fără greşeală şi în curând May a.descoperit că Leslie putea cânta orice auzea. Apoi, dintr-o dată, el a început să cânte, iar acest lucru i-a adus concerte în care era şi solist şi pianist, desfăşurate în toată ţara. Toate acestea s-au întâmplat pentru că o mamă ce se confrunta cu o soartă incredibilă a devenit un motivator neobosit! În filmul „Seabiscuit”, unul din personajele principale, Tom Smith a fost întrebat de ce ţine un cal şchiop şi bătrân. El a răspuns: „Nu dai cu piciorul unei vieţi întregi doar pentru că e puţin şubrezită!” Acel cal bătrân a sfârşit prin a îndruma un cal mai tânăr spre o spectaculoasă carieră de cal de curse. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toţi motivatorii pe care-i avem în vieţile noastre! Pavel spune: „Îndemnaţi-vă unii pe alţii”. Cineva a spus: „Visele vin mereu cu o mărime mai mare ca să putem creşte în ele”. Motivatorii te ajută să ai vise mari şi apoi te ajută să creşti pentru a-ţi împlini visul. Oamenii pot alerga o cursă lungă numai cu puţină încurajare. Deci, fii un motivator.

Share