FII PREGĂTIT!

„își pregătesc hrana vara” (Proverbe 30:25)

Furnicile sunt mici, dar deștepte; ele „își pregătesc hrana vara” (v.25). Mai ții minte povestea cu greierele și furnica? Vara, furnica este foarte ocupată cu pusul pe iarnă, în timp ce greierele cântă la vioară. Apoi, când vine iarna, furnica se retrage în mușuroi si se bucură de viață și hrană. Ea a plătit prețul, iar acum se poate bucura de răsplată, dar greierele cântător va suporta consecințele. Prin urmare, el moare de foame și frig deoarece nu a înțeles că numai pregătirea corespunzătoare pentru ziua de mâine reprezintă o utilizare înțeleaptă a zilei de astăzi. Gândește-te puțin: Când erai la scoală, te-ai pregătit vreodată pentru un test atât de bine încât să intri în clasă cu încredere deplină, știind că vei lua zece? Ei bine, poți aduce aceeași încredere și în viața de zi cu zi. Din nefericire, mulți dintre noi nu ne conducem viețile, ci le acceptăm! Viața însă nu este o repetiție. Nu ai parte de o a doua șansă. Benjamin Disraeli a spus: „Secretul succesului în viața este să fii pregătit când sosește clipa.” Întrebare: Dacă Dumnezeu ți-ar da toate lucrurile pentru care te rogi acum, ai fi în stare să le faci față? Nimic măreț nu este creat dintr-odată; succesul nu apare peste noapte. Și nici eșecul. Fiecare este un proces. De fapt, fiecare zi din viața ta este o pregătire pentru următoarea.Așadar, întrebarea este: Pentru ce te pregătești și cum te pregătești? Te pregătești pentru succes sau pentru eșec? Numai dacă ești dispus să-ți dai toate silințele de la început vei fi în stare să culegi răsplata de la sfârșit.

Share