FII MILOSTIV! (1)

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele”  (Matei 9:36)

Preocuparea lui Hristos pentru o lume aflată în suferinţă s-a evidenţiat în două moduri: condamnare a celor ce profitau de alţii şi milă faţă de cei ce nu se puteau ajuta singuri. Odată, El a luat un bici şi i-a alungat pe schimbătorii de bani din Templu; altădată, El i-a vindecat pe cei bolnavi şi i-a hrănit pe cei flămânzi. Putem învăţa o lecţie de aici: Nepăsarea: „Ştiu că în lume sunt necazuri. E un fapt regretabil. Dar atâta vreme cât nu mă atinge pe mine personal, prefer să nu mă gândesc la asta. Înşelăciunile au loc în fiecare zi în lumea afacerilor şi în lumea politică. Aşa e viaţa”. La fel ca preotul şi levitul din pilda samariteanului milostiv, şi tu „treci înainte pe alături” (Luca 10:30-36). Lucrul trist e că până şi biserici care predică cu credincioşie Cuvântul şi câştigă suflete (două misiuni foarte importante) eşuează în acest domeniu. De ce? Deoarece le este teamă să nu fie identificaţi cu cei ce promovează „evanghelia socială”. Dar pe noi trebuie să ne preocupe exact opusul! „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? … să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” (1 Ioan 3:17-18). Pe tine ce te mişcă? Succesul în afaceri? Să-ţi faci o familie frumoasă? Să excelezi în lucrare? Acestea sunt scopuri demne, dar dacă doreşti să ştii ce L-a mişcat pe Hristos, citeşte următoarele: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele”. Aşa că, fii milostiv!

Share