FII CREDINCIOS IN LUCRURI MICI!

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari” (Luca 16:10)

Domnul Isus a spus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (v. 10-12). Dumnezeu nu te va promova peste nivelul tău de competență și dedicare. Firește, El va continua să te aducă înapoi la aceste două elemente până când le vei înțelege corect. în umblarea ta cu Dumnezeu, El îți va mări credința punându-te la încercare în împrejurări care necesită numai putină credință. Și dacă treci testul, El te va expune unor circumstanțe care necesită mai multă credință. De fiecare dată când îți dovedești disponibilitatea de a te încrede în El la un nivel mai înalt, El ți se va descoperi încă puțin și îți va încredința o mai mare măsură a binecuvântării Sale. Așa funcționează lucrurile când vorbim de credință, frecare pas al credinței te conduce spre o relație cu Dumnezeu mai profundă, mai bogată și cu o răsplată mai mare. Când picta frescele din Capela Sixtină, Michelangelo a petrecut  mult timp stând întins pe schelă și punând detaliile la punct. A fost o muncă ce implica multă migală. Curios de ce renumitul sculptor se supunea unor astfel de chinuri pentru niște detalii care nu se puteau vedea de la distantă, un student l-a întrebat: „Cine va ști dacă este perfect sau nu?” Renumitul pictor a răspuns: „Eu!” Tot la fel va ști și Maestrul tău -Domnul Isus! Ceea ce faci astăzi contează. Este factorul care va influența slujba la care te va chema El mâine. Așadar, fii demn de încredere în lucrurile mici.

Share