FĂRĂ EL NU PUTEM FACE NIMIC

„Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” (2 Corinteni 2:16)

În 2 Corinteni capitolul doi, Pavel pune o întrebare: „cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” Iar în capitolul trei, oferă răspunsul: „Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5). Noi suntem conștienți de limitările noastre când vine vorba de împlinirea nevoilor pentru propriile familii, îndeplinirea sarcinilor de serviciu perseverând în ciuda oboselii și a durerilor cronice, lupta împotriva unei dependențe, învățarea unei noi meserii când ai fost concediat, rămânerea într-o căsnicie dificilă și găsirea tăriei necesare pentru a continua să mergem înainte, când visele noastre se năruie. Ne prefacem că totul merge bine. Ne purtăm de parcă am fi capabili să ținem piept oricărei situații, dar în lăuntrul nostru știm că nu e așa. Fără harul și puterea lui Dumnezeu de fapt nu vom reuși nimic. Poate pentru cei mândri și ambițioși e un concept greu de acceptat. Le subminează eul și îi obligă să recunoască faptul că fără Dumnezeu nu știu ce este bine să facă, cum este bine să facă și de unde le va veni puterea de a face. Le este greu să recunoască faptul că trebuie să se bazeze în mod conștient pe El întotdeauna. Dar odată ce adopți această poziție și începi să te bazezi pe Dumnezeu, ești în pragul vieții pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Care a fost secretul puterii lui Pavel? „Simt plăcere in slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10). D. L. Moody a spus: „Când un om nu mai are putere, dacă se sprijină pe Dumnezeu, el devine puternic”. Indiferent de câtă vreme umbli cu Isus, nu uita că fiecare fărâmă de putere vine de la El.

Share