Faptele bune (2)

„Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spun apăsat aceste lu­cruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei din­tâi în fapte bune. lată ce este de fo­los pentru oameni!”   Tit 3.8

             Cât de mare este numărul celor care, fiind neliniştiţi cu privire la mântuirea sufletului, au ajuns la această aşa-zisă îndreptăţire prin fapte şi la o activitate fe­brilă! Ei se disciplinează, fac lucrări de binefacere şi îşi dau săracilor averile.

            O faptă se realizează prin muncă. Scriptura vorbeşte de „fapte moarte”, de „fapte neroditoare ale întuneri­cului”, de „faptele cărnii”, de „faptele rele”, dar şi de „fapte bune”. Faptele bune sunt mai ales cele care sunt făcute pentru cinstirea lui Dumnezeu, pentru glo­rificarea Mântuitorului, pentru binele copiilor lui Dum­nezeu sau pentru folosul oamenilor. Creştinii care se lasă învăţaţi de Scriptură ştiu că Evanghelia îl numeşte pe om „mort în greşeli şi în păcate”. Ei ştiu că NU sunt mântuiţi pentru faptele făcute în dreptatea proprie, ci prin îndurarea lui Dumnezeu, prin har, prin credinţă. Astfel de oameni sunt eliberaţi de învăţături greşite cu privire la mântuirea lor veşnică şi, ca nişte fiinţe în­noite de Duhul Sfânt, fac fapte prin care Mântuitorul este cinstit.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *