FĂGĂDUINȚELE LUI DUMNEZEU

„Făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”” (2 Corinteni 1:20)

Noi putem remarca faptul că în Vechiul Testament promisiunile lui Dumnezeu se împlineau cu respectarea anumitor condiții. Cu alte cuvinte, trebuia să faci ceva: „De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării” (Isaia 1:19). Pentru a beneficia de promisiunea lui Dumnezeu, exista un preț de plătit, condiții de respectat și anumite lucruri care trebuiau făcute de persoana în cauză. Însă toate acestea s-au schimbat la cruce. Când Domnul Isus a zis: „S-a isprăvit”, textul grecesc s-ar fi putut traduce literal cu „a fost plătit pe de-a-ntregul.” De aceea Pavel scrie: „ In adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; iar atunci când rostim „Amin”, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” Ești tu un copil răscumpărat al lui Dumnezeu? Ești tu „în Hristos”? Atunci Dumnezeu spune: „Da, iți voi împlini nevoile, voi împlini față de tine promisiunile pe care ți le-am făcut.” Așa cum de la bancă ti se va spune că: „întrunești condițiile pentru acordarea creditului”, în calitate de credincios „întrunești condițiile pentru promisiunile pe care Dumnezeu ți le-a făcut în Cuvântul Său. În legea Vechiului Testament, Dumnezeu a zis: „Dacă.” Însă celor ce sunt în Hristos și care sunt în harul Său, El le spune: „Da.” Care trebuie să fie răspunsul tău? „Amin”, care înseamnă „așa să fie”. Acesta e un adevăr care schimbă vieți! Acum înțelegi de ce Pavel a putut scrie plin de încredere: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19). Dumnezeu nu numai că poate să-ti împlinească nevoile, ci El caută și oportunități de-a o face.

Share