FACE PARTE DIN CĂLĂTORIA VIEŢII (2)

„Potrivită cu puterea omenească” (1 Corinteni 10:13)

Biblia spune că lupta ta nu este unică, ea este „potrivită cu puterea omenească”. Secretul tău nu este chiar un secret, e doar un secret trăit de alţii care se tem la fel de tare ca tine să vorbească. Singura dată când avem tendinţa de a fi sinceri este atunci când dăm de necaz. Câtă vreme credem că putem face faţă propriei noastre „mizerii” nu vorbim despre asta. Nu eşti singurul care s-a căsătorit şi apoi a dorit să divorţeze sau care şi-a pierdut controlul şi care a vorbit urât sau care şi-a dat demisia şi acum nu mai are loc de muncă. E important de ştiut, pentru că te eliberează de sentimentul izolării şi te ajută să învingi văicăreala. De asemenea te va ajuta să spui: „Dacă alţii au reuşit, atunci prin’ harul lui Dumnezeu şi eu pot”. Poate te întrebi dacă nu cumva te judecă Dumnezeu sau poate te atacă diavolul sau poate ai făcut ceva care a făcut să se abată aşa ceva asupra ta. Nu, face parte din călătoria vieţii tale! Vei observa în Scriptură că Dumnezeu nu-şi „înălbeşte” eroii în întregime. El nu-i scuteşte pe oamenii pe care îi foloseşte de lupte şi de păreri de rău. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde” (1 Corinteni 10:11). Fiecare vârstă a vieţii şi fiecare etapă a ei aduce cu sine diferite încercări şi un nivel diferit de încercări. Nu te poţi ruga să dispară încercările vieţii sau să spui un verset şi să faci să dispară. Dumnezeu nu ţi-a promis niciodată o călătorie spre cer scutită de necazuri. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. în lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (loan 16:33).

Share