FĂ-TI DIN RUGĂCIUNE UN OBICEI (3)

„Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele” (Psalmul 66:19)

Psalmistul a scris: „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele” (v. 18-19). Slăbiciunile de caracter la care lucrezi şi tendinţa ta de a te abate de la drum din când în când nu te descalifică de la binecuvântarea lui Dumnezeu. Insă păcatul pe care îl „preţuieşti” o face. în rugăciune, primul lucru despre care doreşte Dumnezeu să vorbească cu tine este de obicei ultimul lucru despre care tu doreşti să vorbeşti cu El – şi anume, păcatul la care nu vrei să renunţi. De fapt el te va ţine departe de locul rugăciunii. Când Adam a păcătuit, el s-a ascuns de Dumnezeu spunând: „Ţi-am auzit glasul …şi mi-a fost frică, pentru că eram gol” (Geneza 3:10). Billy Graham a spus: „Creştinul ar trebui să aibă apetit pentru rugăciune. Ar trebui să dorească să se roage. Mâncarea bună nu trebuie forţată să intre în gura unui copil sănătos. Exerciţiul, o bună circulaţie, sănătatea şi munca solicită hrană pentru a rezista. La fel este şi cu cei ce sunt sănătoşi spiritual. Ei au un apetit pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru rugăciune. O fetiţă a comis o anumită faptă rea, iar când mama ei a descoperit lucrul acesta, a început să o ia la întrebări. Copila şi-a pierdut numaidecât zâmbetul şi un nor i-a umbrit chipul când a spus: „mamă, nu prea am chef să vorbesc”. La fel este şi cu noi când părtăşia noastră cu Dumnezeu este întreruptă de păcatul din vieţile noastre. Nu avem chef să vorbim cu El”. Aşa că dacă nu ai chef să te rogi azi, probabil e un semn că trebuie să o faci.

Share