EŞTI SUB PROTECŢIA LUI DUMNEZEU

„(El)… se odihneşte la umbra Celui Atoputernic” (Psalmul 91:1)

Ce este „umbra celui Atotputernic”? În pustie, acolo unde poporul Israel a rătăcit timp de patruzeci de ani, temperaturile puteau ajunge la 50 sau 55 de grade. Nu exista umbră, exceptând umbra pe care o făceau corturile în care locuia poporul. Aşa că ei au înţeles această metaforă puternică „la umbra Celui Atotputernic”. Dacă un om se pierdea în deşert, copiii lui Israel erau obligaţi prin lege să-i satisfacă nevoia de hrană, de apă, să-l apere de duşmani şi să-i ofere umbră împotriva soarelui arzător. Funcţiona astfel: mai întâi trebuia să afli numele păstorului şef. Apoi trebuia să te prinzi de funia cortului său şi să strigi după ajutor. După ce făceai lucrul acesta, legea ospitalităţii îl obliga să te primească la adăpostul cortului său. Fireşte, aceeaşi lege spunea că el trebuia să te protejeze cu preţul vieţii lui. Înţelegi ideea? Numele lui Dumnezeu, El Shaddai descrie două aspecte minunate ale caracteruiui Său. „El” vorbeşte de puterea şi forţa Lui. „Shaddai” înseamnă literal „cel cu pieptul tare”, Şi se referă la blândeţea unei mame care alăptează. Uneori trebuie să apelezi la Dumnezeu pentru a avea puterea necesară pentru a ţine piept atacului duşman; alteori, trebuie numai să mergi la El şi să-L laşi să te ia în braţe şi să te mângâie. Poetul a scris: „Nu mă lăsa, din firava-mi agăţare de Tine, alinare să-mi găsesc; doar Tu putea-vei a te bucura pe mine că mă ai”. Când lucrurile „se înfierbântă” prea tare pentru tine, aleargă „la umbra Celui Atotputernic”.

Share