ESTI SINGUR?

„Suntem mădulare unii altora” (Efeseni 4:25)

În primele capitole din Genesa citim: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”. Asta până l-a creat pe Adam. Atunci Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Genesa 2:18). Adam se bucura de o relaţie extraordinară cu Dumnezeu, dar pentru că nu avea un tovarăş uman, Dumnezeu a spus că lucrui acesta nu este bun. Dumnezeu te-a creat cu două goluri. Unul este golul pe care numai El însuşi îl poate umple. Celălalt este un gol pe care numai persoanele potrivite îl pot umple. Tu nu poţi umple nici unul din cele două goluri cu lucruri precum serviciu, case, maşini sau bani. Poate spui: „Ce trebuie să fac?” 1) Fii vigilent!. Astăzi, una din cinci relaţii începe pe Internet.

Dar acolo există un pericol inerent; poţi fi oricine doreşti să fii pe Internet şi totuşi să nu fii cunoscut şi iubit pentru ceea ce eşti tu cu adevărat. Mai mult, singurătatea te poate orbi să nu vezi adevăratele tale nevoi şi lipsa de caracter a celeilalte persoane. 2) Roaqă-te ! Când Eliezer, slujitorul lui Avraam, a fost trimis să găsească o soţie pentru Isaac, el s-a rugat: „Doamne…te rog, dă-mi izbândă astăzi” (Genesa 24:12). Şi Dumnezeu i-a dat. Isaac şi Rebeca au devenit una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din Biblie. 3) Relaţionează ! Acest lucru poate însemna să dărâmi zidul în spatele căruia te ascunzi şi să construieşti un pod. Biblia spune: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:4). Nu există relaţii perfecte sau relaţii lipsite de risc. Prin conştientizarea unei nevoi neîmplinite şi urmând paşii amintiţi reuşeşti să învingi singurătatea şi să descoperi o nouă bucurie de a trăi.

Share