E TIMPUL SĂ TRECI LA FAPTE (1)

„Cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr”
(Proverbe 28:1)
John Ruskin a spus: „Ceea ce gândim, ştim sau credem are, la urma urmelor, puţine consecinţe. Singura consecinţă o are ceea ce facem”. Dacă eşti serios în privinţa ducerii la îndeplinire a chemării tale din partea lui Dumnezeu, trebuie să urmezi trei paşi: 1) Fă ceva! Edmund Burke a spus: „Nimeni nu a comis o greşeală mai mare decât acela care nu a făcut nimic pentru că putea face doar un lucru mărunt”. Rugăciunea, planificarea şi luarea deciziilor, toate sunt bune, dar vine o vreme când trebuie să mergi prin credinţă şi să treci la fapte. Şi dacă eşti din fire un om sedentar sau te descurajezi cu uşurinţă, va trebui să-ţi înfrunţi teama şi reticenţa şi să faci acel prim pas. John Hancock, unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă a spus: „Toţi oamenii lăudabili au gânduri bune, idei bune şi intenţii bune, dar puţini dintre aceşti preţioşi transpun toate acestea în fapte”. Dumnezeu a promis să despartă apele râului Iordan pentru ca poporul să poată trece şi să intre în ţara promisă. Dar apele s-au despărţit numai când au păşit în apă (Iosua 3:11-17). Acelaşi principiu ţi se aplică şi ţie. La început trebuie doar să te pui în mişcare. E uşor să conduci o maşină care merge, dar e aproape imposibil să o conduci când maşina stă pe loc. Dennis Bakke, co-fondatorul şi fostul preşedinte al furnizorului mondial de energie AES Corporation a spus: „Noi încercăm tot felul de lucruri… să vedem ce merge… şi numim aceasta strategia noastră”. Cu alte cuvinte, dacă nu ştii precis ce să faci, nu lăsa ca lucrul acesta să te împiedice să faci ceva.

Share