DUMNEZEU VA FACE TOT CE ESTE NEVOIE

“Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20)

Pavel scrie:'”prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, şi făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). În mod clar, Pavel nici nu se gândea să devină creştin. Ca evreu, el era obsedat de lege. Ca intelectual, se putea lua la întrecere cu cele mai ascuţite minţi. Coerent şi educat, el era dedicat doctrinei credinţei sale. Totuşi, îi ura pe creştini! El a văzut cum Ştefan, primul martir, a fost omorât cu pietre. Şi deşi nu a participat personal, el le-a ţinut hainele celor ce au făcut-o (Faptele Apostolilor 7:57-59). Pavel nu s-a gândit niciodată că va trece de partea cealaltă. Dar când Dumnezeu are un plan pentru viaţa ta, El va face tot ce este nevoie pentru a-l împlini. Când te-ai trezit “pus la colţ”, El a şi început să lucreze pentru împlinirea scopului tău în viaţa ta. Chiar şi când a ţinut hainele celor ce l-au executat pe Ştefan, Dumnezeu avea în plan să-l folosească. La fel cum a avut planuri cu tine când te-ai dus la petreceri, când ţi-ai făcut voia proprie, când ai trecut dintr-o relaţie în alta sau când te-ai gândit numai să faci bani. Nici unul din lucrurile acestea nu L-a oprit pe Dumnezeu deoarece “unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Dacă Pavel ar fi ştiut că Dumnezeu a plănuit să se întâlnească cu el în acea zi pe drumul spre Damasc, poate ar fi ales un alt drum. Dar “deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ” (Faptele Apostolilor 9:3-4). Acest fariseu mândru avea o întâlnire cu Dumnezeu care nu era pe “ordinea de zi” şi aceea întâlnire l-a coborât de pe înaltul său piedestal. Şi pentru a te aduce la supunere faţă de voia Lui, Dumnezeu va face tot ce este nevoie. Aşa că ai grijă! Dumnezeu nu va îngădui ca încăpăţânarea ta să-i zădărnicească planurile pentru viaţa ta!

Share