DUMNEZEU TE VA AJUTA SĂ IZBUTEŞTI

„Îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii.” (Luca 5:9)

„l-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon l-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele. Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi l-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră…. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.” Ei… au lăsat totul, şi au mers după El” (v. 4-11). Aici descoperim şapte adevăruri care pot să-ţi schimbe viaţa şi pe care trebuie să le înveţi: 1) Domnul Isus este cu tine acolo unde lucrezi şi te va ajuta. 2) Când ceea ce faci nu funcţionează, El îţi va arăta o cale mai bună. 3) Chiar dacă în momentul de faţă nu pare să aibă vreun sens, fă ce-ţi spune El. 4) Izbânda pe care o are El în plan pentru tine este mai mare decât cea pe care o întrevezi tu pentru tine. 5) Planurile tale actuale poate nu au capacitatea de a face faţă celor plănuite de El, aşa că fii dispus să schimbi modul în care faci lucrurile. 6) Când experimentezi bunătatea Lui, vei cădea la picioarele Lui şi-L vei recunoaşte ca Domn. 7) Când înţelegi ce a pregătit El pentru tine, vei lăsa totul şi-L vei urma.

Share