DUMNEZEU POATE!

„Deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:21)

Motivul pentru care nu ne întoarcem întotdeauna faţa spre Dumnezeu este că înlăuntrul nostru nu suntem „deplin încredinţaţi” că El poate şi este dispus să acţioneze spre binele nostru. Este un act de smerenie dacă eşti în stare să recunoşti lucrul acesta faţă de tine însuţi; dar este şi punctul în care începi să ai de-a face cu lipsa ta de credinţă în Dumnezeu. Nimic din viaţa ta nu se va schimba până nu te rogi: „Doamne, ajută-mă ! Cu gura rostesc cuvinte pe care nu le practic în comportamentul meu”. Odată ce începi să te rogi în felul acesta, poţi începe să citeşti Biblia, redescoperind că „Dumnezeu poate”. El poate să aibă grijă de tine când eşti în pustiu. El poate să-i înfrângă pe uriaşii care-ţi stau în cale. El poate să treacă prin încercări de foc cu tine şi te poate scoate din ele nevătămat. El poate să te promoveze când ai fost trecut cu vederea sau când ai avut parte de împotrivire. „A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Orice trebuie să faci pentru a-ţi însuşi acest „Dumnezeu poate”, fă! altfel nu vei reuşi să stăruieşti în rugăciune cu încredere. Poate îţi vei exprima câteva dorinţe stând pe genunchi, dar nu vei fi în stare să stăruieşti în rugăciune până nu ştii în adâncul inimii tale că Dumnezeu poate – şi că El este dispus! Nimic nu este prea greu pentru El. El abia aşteaptă să recunoşti lucrul acesta şi să vii la El prin credinţă şi să-l ceri ajutorul.

Share