DUMNEZEU NU LUCREAZĂ NICIODATĂ IN ZADAR

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

Nici o experiență din viată nu este irosită dacă știi să tragi foloasele. Dumnezeu se poate folosi de situația prin care ai trecut pentru a dezvolta în tine ceea ce a plănuit El să fii. Moise a fost crescut de părinți adoptivi. Ca și copil adoptiv al fiicei faraonului, a petrecut 40 de ani învățând limba si obiceiurile egiptenilor. Cum poți să-ți cunoști mai bine vrăjmașii decât crescând printre ei? Dar Moise mai avea câteva lecții personale de învățat. Așadar, Dumnezeu l-a dus în deșert alți 40 de ani ca să fie păstor la oi. Nepotul faraonului a ajuns un biet cioban. Nimic nu te smerește mai tare decât acceptarea unui post pentru care ești supra calificat și când ți se întâmplă asta din cauza propriului tău eșec. Dar în toți acești ani de pribegie, Dumnezeu l-a învățat pe Moise cum să se identifice cu oamenii suferinzi. Pană la urmă, la 80 de ani, el a fost gata să-si urmeze chemarea. „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”” (Exod 3:4). în cel mai neașteptat loc, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise chemarea de a fi eliberatorul poporului Israel.  Chiar dacă i-a fost frică, chiar dacă a inventat scuze și s-a împotrivit, până la urmă a ajuns să ducă la bun sfârșit o lucrare extraordinară. Realitatea este aceasta: cei optzeci de ani de pregătire ai lui Moise nu au fost în zadar. Patruzeci de ani la palat l-au pregătit pentru confruntarea cu faraon, iar ceilalți patruzeci de ani, ca păstor, l-au pregătit ca să poată conduce poporul lui Dumnezeu prin pustie spre destinația finală. Așadar, chiar dacă ai vrea să fii în alt loc decât cel în care te găsești acum, adu-ți aminte că Dumnezeu nu irosește nici o experiență. Niciodată! El face totul spre binele nostru și spre lauda Lui.

Share