DUMNEZEU ESTE PENTRU MINE!

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31)

Întrebarea nu e pur si simplu: „cine va fi împotriva noastră?” căci răspunsul este ușor de găsit: boală, inflație, corupție, epuizare, calamități si temeri. Adevărata întrebare este aceasta: „Dacă Dumnezeu este pentru noi…?” Să citim aceste cuvinte rar, accentuându-le pe fiecare în parte: 1) Dumnezeu este pentru tine. Poate părinții te-au uitat, poate profesorii te-au ignorat, poate frații tăi te-au făcut de râs, dar Cel care îti aude rugăciunile este Cel ce a creat oceanele: Dumnezeu! 2) Dumnezeu este pentru tine. Nu „poate”, sau „a fost” sau „ar fi dacă”, ci „este”! Dumnezeu este pentru tine astăzi, în clipa aceasta, când citești această afirmație. Nu trebuie să aștepți la rând și să te întorci mâine. El este cu tine. El nu ar putea fi mai aproape de tine decât este în acest moment. Loialitatea Sa nu ar creste dacă ai fi mai bun și nici nu se va micșora dacă ai fi mai rău. El este pentru tine. 3) Dumnezeu este pentru tine. Ești prea obosit ca să mai continui? El te va duce în brațe. Ești prea descurajat ca să mai lupți? El va lupta pentru tine. Întoarce-te spre tribune; acolo e Dumnezeu care te aclamă. Uită-te la linia de sosire; e Dumnezeu care îți aplaudă pașii. 4) Dumnezeu este pentru tine. Dumnezeu are un calendar și pe el este încercuită ziua ta de naștere. Dacă ai o mașină, El este cel care ți-o conduce. Numele tău este scris în Cartea vieții Mielului. Tu știi deja că ai fost salvat și știi care este prețul: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49:16). Așadar, când te trezești în fiecare dimineață, uită-te în oglindă și repetă-ți: „Dumnezeu este pentru mine!”

Share