DUHUL SFÂNT (3)

„Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile” (Ioan 14:26)

După cum un profesor îi prezintă pe elevii săi celui care vine să-i ia locul, tot aşa Domnul Isus ne prezintă pe noi Duhului Sfânt. Şi ce garanţie răsunătoare îi oferă El! Pe Duhul Sfânt îl numeşte „reprezentantul” Său. Duhul Sfânt care locuieşte în tine vine în Numele lui Hristos, având autoritate egală şi putere identică cu a Lui. Ce alinare să ştii asta atunci când intri într-onouă etapă a vieţii în care vor fi atât de multe lucruri diferite. Acest verset este tradus în diferite feluri. În Biblia New King James, El este numit „Ajutorul”. În Biblia Amplificată, se face referire la El ca la un „Mediator, Susţinător, Întăritor”. În versiunea originală în limba greacă, Duhul Sfânt este numit „parakletos”, care se compune din două cuvinte: „para”, care înseamnă „alături de” şi „kletos”, care semnifică „cel care îţi este desemnat”. Duhul Sfânt a fost numit să îţi stea alături. El este prezenţa lui Isus cu tine şi în tine. Înţelegi oare cât de mult au avut nevoie ucenicii de această încurajare? E joi seara înainte de răstignire. Până la răsărit, toţii îl vor părăsi. În douăzeci şi patru de ore El va fi ţintuit pe cruce, iar universul lor va părea că s-a întors cu sus-n jos. Însă Domnul Isus doreşte ca ucenici Lui să ştie că: „Nu se vor confrunta niciodată cu viitorul singuri”. Dar nici tu. Oriunde vei merge, El va fi alături de tine. Compozitorul a spus: „El cu tine merge şi-ţi vorbeşte, căci de-acum tu eşti al Lui. Aşa bucuria-ţi creşte, n-o ţinea doar pentru tine, du-te şi-o împărtăşeşte.”

Share