DUHUL SFÂNT (1)

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27)

Viaţa este plină de surprize. Unele dintre ele sunt aşteptate cu drag, altele nu. Într-o vară faci o plimbare pe ţărmul mării iar în vara următoare nu mai poţi pentru că plaja este acoperită de petrol. Într-o lună valoarea acţiunilor tale se ridică şi investiţiile cresc, după care brusc, totul se năruie. Iar „minţile” despre care credeai că sunt la conducerea sistemului se întrunesc la o masă rotundă şi spun: „Nu am anticipat niciodată aşa ceva”. În acele rare perioade când crezi că lumea a intrat pe un făgaş normal, ai grijă! Pe colon se vede o celulă malignă sau o tornadă distruge un cartier, făcând casele una cu pământul. Aşadar, ce vom face noi? Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că va pleca de la ei, au intrat în panică, aşa că El le-a spus: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (v. 26-27). Trebuie să recunoşti prezenţa Duhului Sfânt care locuieşte în tine şi să-ţi zideşti o relaţie cu El. El nu este „ceva”, „un lucru” sau o prezenţă eterică la care nu ai acces. El este „reprezentantul” lui Hristos. El doreşte să te înveţe ceea ce nu ştii şi să-ţi aducă aminte lucrurile pe care le uiţi cu atâta uşurinţă. Şi pe lângă toate acestea, El îţi va da „pacea”, indiferent ce-ţi rezervă viaţa.

Share