DRAGOSTEA: STRATEGIA CÂȘTIGĂTOARE (3)

„Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta” (Matei 22:37)

Într-o zi, împotrivitorii lui Hristos l-au întrebat: „învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Răspunsul Său este valabil și astăzi atât pentru lideri, cât si pentru enoriași; îi include pe cei ce stau în bănci și pe cei de la amvon deopotrivă. „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” „aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă” (v. 37-38). Ca lider, trebuie să nu lași niciodată vreo întrebare în mintea nimănui cu privire la Cine este Dumnezeu – și la cine nu este. Adică tu nu ești Dumnezeu! El spus: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine” (Exod 20:3). Lucrul acesta este important pentru că niciodată nu te vei găsi într-un pericol mai mare ca și atunci când lumea începe să te laude. Da, noi trebuie să-i învățăm pe oameni să-i respecte! să-i onoreze și să-i răsplătească pe liderii buni, însă liderii care seamănă cu Hristos descurajează adulația și se retrag din lumina reflectoarelor, loan Botezătorul a avut atâta succes ca predicator că în momentul în care a terminat de vorbit, audiența sa a dat năvală la Isus. Vorbind despre el, Hristos a remarcat esențialul: „loan, ai făcut o lucrare bună”, loan a fost de acord, căci a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (loan 3:30). Isaia a scris: „În anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul” (Isaia 6:1). Mai întâi a trebuit să moară regele ca Isaia să-L vadă pe Domnul. Numai când un lider devine insensibil la aplauze și la aprobare și când moare față de sine este Dumnezeu glorificat în exercitarea funcției sale de conducere. Firește, când Hristos este singurul înălțat, liderul chemat de Dumnezeu zâmbește și spune: „Mulțumesc, Doamne – așa ai vrut Tu”.

Share