DESPRE OBSESII

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31)

Farai Chideya a absolvit universitatea Harvard, a lucrat pentru revista Newsweek și în scurt timp a ajuns în vârf. Cu toate acestea, ani de zile s-a luptat cu bulimia, încercând să arate aidoma fotografiilor lucioase din lumea fantezistă ce o înconjura. Când, în sfârșit, s-a eliberat de boala ei, ea a scris: „Faptul că am slăbit nu mi-a schimbat personalitatea și nu mi-a ușurat bagajul emoțional pe care l-am dus cu mine din copilărie. Am crezut că vreau să fiu slabă. Ceea ce îmi doream în realitate era să fiu fericită și nici înfățișarea, nici realizările nu mi-au putut oferi lucrul acesta. Pentru că nu m-am putut iubi sau accepta, acceptarea celorlalți nu a fost niciodată îndeajuns. Când am încercat să fiu perfectă, am ajuns să fiu înțeleasă ca fiind izolată și inabordabilă, dar cu toate acestea îmi doream exact opusul”. După această experiență, ea ne împărtășește patru principii de schimbare a vieții: „1) Obsesia ta de a fi perfect te ține prizonierul singurătății, întrucât relațiile sănătoase se pot construi numai pe baza onestității și a acceptării totale. 2) Obsesia ta de a fi perfect te va obliga să-ți vezi neajunsurile ca pe ceva ce trebuie ascuns în loc să fie ocazii de a crește. 3) Obsesia ta de a fi perfect te va ține fixat asupra a ceea ce vei deveni într-o zi, în loc să te bucuri de ceea ce ești în prezent. 4) Obsesia ta de a fi perfect îți va fura șansa de a face ca viața ta să conteze, căci atunci când te concentrezi constant asupra ta, nu-ți va mai rămâne nimic de oferit celorlalți.” Concluzie: Dumnezeu nu a trebuit să te creeze, El a ales lucrul acesta. În ziua în care te-ai născut, El a zâmbit și a spus: „foarte bine”. Când înțelegi lucrul acesta pe deplin, vei începe să depășești problema de a te simți „mai prejos decât” ceilalți.

Share