DESPRE ETICA MUNCII (2)

„Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale” (Geneza 24:46)

Când slujitorul lui Avraam a ajuns în cetatea Nahor, o tânără pe nume Rebeca s-a oferit să-i dea apă să bea. După ce a terminat de băut, Rebeca a spus: „Voi da de băut şi cămilelor tale”. Ni se spune că „s-a grăbit” să-şi golească vadra în jgheab şi a alergat la fântână. Lucrurile par a fi destul de neînsemnate la prima vedere dar să citim printre rânduri: un galon de apă are cam trei litri şi jumătate. O cămilă însetată poate să bea până la treizeci de galoane de apă şi acolo se aflau zece cămile. Socoteşte. Rebeca scoate trei sute de galoane de apă pentru un necunoscut. Ea face tot ce s-ar aştepta cineva de la ea – şi ceva în plus. Acesta a fost un moment esenţial în viaţa ei. Datorită slujirii ei, Rebeca a devenit soţia lui Isaac şi parte a unei istorii sacre. Până în ziua de azi, numele ei este amintit şi onorat de oamenii credinţei. Rebeca nu ştia tot ce i se punea înainte în acea zi. Ea nu s-a oferit să scoată trei sute de galoane de apă pentru că ştia care îi va fi răsplata. A fost pur şi simplu o exprimare a inimii ei. Rebeca a dovedit adevărul Scripturii: „Leneşul doreşte mult, şi totuşi, n-are nimic, dar cei harnici se satură” (Proverbe 13:4). De unde ne-a venit nouă ideea că e greşit să dăruim aşteptând ceva în schimb sau să slujim aşteptând o răsplată? Cu siguranţă că nu din Biblie! De unele răsplătiri vom avea parte în această viaţă, de altele în viaţa viitoare. Dar „ştiţi că fiecare … va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8).

Share