DESPRE CĂLĂUZIRE (3)

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130)

 Pentru a primi atestat de zbor pe vreme rea, instructorul te va însoţi în misiunile de antrenament. Instructorul îţi va pune pe cap o cască ca să nu vezi decât panoul cu instrumente din faţa ta şi asta pentru că e tot ce poţi vedea când zbori în condiţii de furtună. Trebuie să înveţi să foloseşti instrumentele şi radioul, făcând multe curbe şi reuşind să aduci avionul la sol de la o altitudine de câţiva metri faţă de pista de aterizare. Şi trebuie să faci asta fără a te uita măcar să vezi unde eşti, fără să ai confirmarea simţurilor. Această orbire simulată, care provoacă confuzie la omul de rând, e curând învinsă prin antrenament disciplinat. Zborurile „cu capişon”, cum se numeşte această procedură, devin simple zboruri de rutină. Ce se întâmplă când creştinii nepregătiţi sunt aruncaţi în întuneric de încercările vieţii? Ei încep să pună la îndoială ceea ce se întâmplă. Totul mergea bine; tot ce vedeau în faţa lor era vremea frumoasă. Dar acum şi-au pierdut simţul direcţiei pentru că nu au petrecut timp în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu au fost învăţaţi să se încreadă în Dumnezeu indiferent de ceea ce văd sau simt, aşa că devin descurajaţi, uneori căzând în păcat şi alteori chiar dând vina pe Dumnezeu şi fiind înghiţiţi de amărăciune. Pavel îi scrie lui Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat (pus la încercare prin necazuri), ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept (care mânuieşte corect şi propovăduieşte cu dibăcie) Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15).

Share