DEȘERTĂCIUNEA FAIMEI SI A AVERII

„Ce mai pot nădăjdui eu? In Tine îmi este nădejdea” (Psalmul 39:7)

Fascinația pe care o simte societatea față de Hollywood și față de celebrități a cam luat-o razna. Milioane de oameni îi idolatrizează pe cei care au reușit să ajungă celebri și bogați, dar cu toate acestea celebritatea nu asigură împlinirea la care i se face reclamă. Marilyn Monroe ne-ar fi putut-o spune. La fel și Elvis Presley si Michael Jackson. Gândește-te cât de adorat era Mohammed Aii când era în floarea vârstei. El a fost cunoscut drept „un boxer care nu poate fi învins”. Poza lui a apărut pe coperta revistei Sports lllustrated mai mult decât a oricărui alt atlet din istorie. Oriunde mergea, camerele de luat vederi îl urmau. Însă bunăstarea și faima nu pot cumpăra sănătatea si sportivul a căzut victimă ravagiilor pe care le face boala Parkinson. Jurnalistul pe teme sportive, Gary Smith, a petrecut mai mult timp cu Ali, acasă la el și l-a rugat să-i arate camera cu trofee. Aii l-a însoțit într-un hambar întunecos și umed de lângă casă. Acolo, atârnat pe perete se afla un panou pe care erau afișate amintirile – fotografii cu „Thrilla din Manila” fotografii cu Aii dansând, lovind și ridicând deasupra capului, centurile campionilor pe care le-a câștigat. Fotografiile însă erau murdare de pete albe de la porumbeii care își făcuseră cuibul pe bârnele acoperișului. Aii a luat panoul și l-a întors cu fața la perete. Apoi, în timp ce părăsea încăperea, Smith l-a auzit murmurând: „Am avut toată lumea și nu a însemnat nimic. Uită-te la mine acum”. Psalmistul a scris: „omul umblă ca o umbră, se frământai degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? In “fine îmi este nădejdea” (v. 6-7).

Share