DEPENDENTA SI ELIBERAREA

„Ajută-ne … pentru slava Numelui Tău” (Psalmul 79:9)

Timp de cincisprezece ani, Mike Cleveland, pilot de avion și fondator al organizației: „Eliberarea captivilor” părea că este lipsit de putere atunci când dependența lui de pornografia online i-a devastat viața, căsnicia și familia. Spirala poftei l-a înrobit „până când nu a mai existat nici o clipă lipsită de dominația ei înfricoșătoare”. Ciclul rugăciunilor de eliberare l-au făcut să pătrundă și mai adânc în întunericul disperării și al urii față de sine. Tânjea să scape din infernul murdar și ascuns al păcatului ce-i distrugea sufletul, dar fiecare încercare patetică îl lăsa neschimbat, dezechilibrat și nesigur de faptul că schimbarea este posibilă în cazul lui. Mike a apelat la manuale de ajutor la domiciliu, la consilieri și prieteni, dar fără succes. Dezamăgirea lui repetată, deoarece toate eforturile erau zadarnice, au adus în viața lui disperarea și auto-învinovățirea. Când soția lui a insistat să meargă într-o ultimă vizită salvatoare la pastorul ei (toate celelalte remedii au fost epuizate), dintr-odată s-a aprins lumina în celula închisorii lor întunecate. Mike a aflat că „mântuirea vine de la Domnul” (lona 2:9) și că regulile sunt toate dictate de El. Vechile lui motivații de a se curăța – de dragul „salvării căsniciei mele, a copiilor, sunt soț și tată” – erau „pline de fisuri și de clauze de scăpare” și produceau dezastru după dezastru. Pastorul său l-a învățat că singura motivație viabilă de a scăpa și de a se păstra curat era angajamentul de a-L onora pe Dumnezeu prin toate deciziile lui, deoarece Dumnezeu îi scapă pe cei lipsiți de putere, „pentru slava Numelui Tău”. Când Mike a aflat despre „să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31), ușa eliberării din dependența lui s-a deschis. Și pentru tine se pot deschide astfel de uși indiferent cu ce dependență te confrunți. Eliberarea o poate face Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt.

Share