DEBBIE RUSSELL

„Toţi aceştia… au fost lăudaţi pentru credinţa lor” (Evrei 11:39)

Debbie, o tânără radiantă de treizeci şi şapte de ani care a lucrat pentru „Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi” în Atlanta, a murit după ce s-a luptat cu cancerul. Oameni de pretutindeni, chiar şi comitetul bisericii Northpoint s-au rugat pentru vindecarea ei. Unii dintre cei care au participat la înmormântare s-au întrebat „de ce?” Adevărul este că uneori Dumnezeu ne vindecă ca răspuns la rugăciunea credinţei (lacov 5:14), alteori ne ia la cer, ceea ce Pavel descrie ca fiind „mult mai bine” (Filipeni 1:23). Lucrul acesta ridică întrebarea: „De ce unii oameni sunt vindecaţi ca răspuns la rugăciune, iar alţii nu?” Răspunsul este acesta: „Nu ştim, iar Dumnezeu nu ne spune!” Pavel, care a scris jumătate din Noul Testament, a avut o lucrare atât de miraculoasă, încât morţii au înviat şi cu toate acestea el a mărturisit: „cunoaştem în parte”(1 Corinteni 13:9). Pastorul James Bradley aruncă o lumină asupra acestui subiect dificil. El arată că în Evrei capitolul 11, unii „au scăpat de ascuţişul săbiei” (Evrei 11:34), în timp ce alţii „au murit ucişi de sabie” (Evrei 11:37). Dar să remarcăm în versetul 39 că „toţi aceştia … au fost lăudaţi pentru credinţa lor”. Bradley scrie: „Pare limpede faptul că nu putem măsura credinţa întotdeauna după rezultate. Credinţa este o virtute şi este una valoroasă. Credinţa noastră nu se bazează pe ceea ce primim, ci pe persoana în care ne încredem”. Vorbind despre moartea lui Debbie, el a scris: „Ea nu şi-a trădat credinţa, iar credinţa nu a trădat-o. Ea a fost şi este un minunat exemplu de încredere în Dumnezeu în cea mai dificilă dintre provocările vieţii. Ea este o campioană a credinţei şi am fost inspirat de credinţa ei de nezdruncinat şi de dragostea ei pentru Domnul”.

Share