DE LA ASCULTARE LA BINECUVÂNTARE

Dar din ziua aceea, îmi voi da binecuvântarea Mea.

Hagai 2.19

Lucrurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuşi în această făgăduinţă scrisă mai sus, o oglindă care ne dă putinţă să privim încă de acum anii vieţii noastre, înainte de a fi. Să luăm seama la împrejurarea la care se referă această făgăduinţă. Recoltele se împuţinaseră, atinse de neghină şi de grindină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul îi vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său şi să construiască din nou templul şi El se îndreaptă spre ei şi le spune: „Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, înainte ca să se fi pus temelia templului… dar din ziua aceea îmi voi da binecuvântarea Mea”. Dacă şi noi am trăit în vreun păcat şi dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunţăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai aşa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său şi o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioşia noastră va fi poate pricina unei împotriviri şi mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem şi mai lămurit primirea noastră în El.

Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conştiincios în ce priveşte ascultarea de învăţăturile Tale şi Te rog în Numele Domnului Isus ca viaţa mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.

Share