DE CE Al NEVOIE DE CURAJ ? (3)

“Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează” (1 Cronici 28:20)

În 1955 Rosa Parks a fost arestată în Alabama pentru că a refuzat să cedeze locul din autobuz unui bărbat alb. Au urmat boicoturi şi vărsări de sânge până când Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât că segregarea este neconstituţională. Mai târziu, Rosa a scris: “Faptul de-a şti ce trebuie să faci alungă frica. Când m-am aşezat pe scaun în autobuz în acea zi nu am ştiut că se va face istorie, mă gândeam doar să ajung acasă. Dar a trebuit să iau o hotărâre. După mulţi ani în care am fost o victimă, faptul că nu mi-am cedat locul şi orice trebuia să înfrunt mai apoi nu era important … Am simţit că Domnul îmi va da putere să îndur tot ce trebuia să înfrunt. Era timpul să se ridice cineva – sau, în cazul meu, să stea pe scaun”. Curajul se manifestă în momente neaşteptate; ceea ce faci în astfel de momente te poate schimba pe tine şi pe cei din jurul tău. Se spune că un spion a fost condamnat la moarte de un general din armata persană. Generalul avea ciudatul obicei de a le oferi criminalilor condamnaţi alegerea între o echipă de trăgaci sau “marea uşă”. Când generalul a întrebat: “Ce alegi?”, spionul a ales echipa de trăgaci. Întorcându-se spre ajutorul lui, generalul a spus: “Mereu preferă cunoscutul decât necunoscutul, totuşi, le oferim ocazia de a alege”. Ajutorul a întrebat: “Ce se află dincolo de marea uşă?” Generalul a răspuns: “Libertatea”. Apoi a adăugat: “Puţini sunt suficient de curajoşi să aleagă acea uşă”. Linia despărţitoare dintre mediocritate şi succes este curajul. De aceea David i-a spus fiului său Solomon înainte să urce pe tron: “întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează.

Share