DARURI MICI SI DARURI MARI

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

Pentru a excela în ceva anume, trebuie să-ți descoperi darurile majore și să le pui în practică. Unul din darurile mici ale lui Pavel a fost facerea corturilor pentru susținerea propriei sale lucrări, dar este limpede că darul său major a fost învățătura și ridicarea de biserici. Tu spui: „Cum pot descoperi care sunt darurile mele majore?” 1) Cere călăuzirea lui Dumnezeu. Cine cunoaște produsul mai bine decât producătorul? Tu nu te-ai creat singur, așa că nu se poate să-ti spui singur pentru ce ai fost creat. Dumnezeu, însă, poate și o va face. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc” (lacov 1:5-6), 2) Asumă-ti-le si dezvoltă-le. Când ai învățat prima oară să umbli, ai stat mai mult pe jos decât în picioare. Dar ai reușit. Asta pentru că te-ai născut să mergi! Poate vei descoperi darurile majore rapid și ușor, dar dezvoltarea lor până la potențialul maxim va fi un proces care durează o viață întreagă. Nu este un sprint, ci un maraton. 3) Acceptă sfaturi din partea persoanelor potrivite. Nu e totdeauna ușor să ceri feedback de la alții, dar e un lucru esențial pentru a avea izbândă. Nu fi niciodată prea mândru să cauți ajutor. Dacă ești un „singuratic”, iată un verset la care trebuie să meditezi. „Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, și locuitorii ei n-aveau nici o legătură cu alți oameni” (Judecători 18:28), lată, totuși și o avertizare: alege oameni care nu sunt prea ocupați pentru a le ajuta.

Share