CUVÂNTUL DE SUS (8)

„Să nu pofteşti” (Exod 20:17)

În ultima din cele Zece Porunci, Dumnezeu a spus poporului său: „Să nu pofteşti! Ce să nu pofteşti? „Casa aproapelui tău … nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău”. Să pofteşti înseamnă să iei sau să tânjeşti după lucruri care nu-ţi aparţin. Haddon Robbinson a spus: „Pofta înseamnă să râvneşti ceva ce deja ai din belşug”. De aceea Pavel scrie: „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6). În cartea sa de predici „Portrete feminine”, Dr. Clovis Chapell scrie: „Când s-au făcut excavări în Pompei, s-a descoperit un corp care fusese îmbălsămat de cenuşa Vezuviului. Era al unei femei. Picioarele erau orientate spre poarta oraşului, dar faţa îi era întoarsă spre ceva ce se afla chiar sub braţele ei întinse. Obiectul pe care acele degete încremenite încercau să-l apuce era un săculeţ cu perle. Poate chiar ea le scăpase în timp ce fugea să-şi salveze viaţa. Poate le-a găsit acolo unde altcineva le scăpase. Dar oricum ar fi fost, deşi moartea era pe urmele ei şi viaţa îi făcea semn de după porţile cetăţii, ea nu a putut scăpa de vraja lor. S-a întors să le ia de jos şi răsplata ei a fost moartea. Dar nu erupţia Vezuviului a făcut ca ea să iubească perlele mai mult decât viaţa. Erupţia nu a făcut decât s-o lase încremenită în această atitudine de lăcomie”. Nu e nimic greşit să vrei mai mult în viaţă, atâta vreme cât te bucuri de lucrurile pe care ţi le-a dat deja Dumnezeu şi le împarţi şi cu alţii.

Share