CUVÂNTUL DE SUS (2)

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti” (Exod 20:8)

Cea de-a patra poruncă spune: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti!”. Această poruncă nu a fost concepută să fie interpretată: a) În mod legalist. Pe vremea Domnului Isus, existau peste o mie cinci sute de lucruri pe care Legea lui Moise spunea că nu ai voie să le faci în Sabat, cum ar fi să faci baie, să mergi prea departe sau să te scarpini acolo unde te-a înţepat un ţânţar, b) În mod uşuratic. Reversul legalismului este permisiunea. Noi mergem peste tot duminica, mai puţin la biserică, apoi ne scuzăm: „Voi fi acolo cu duhul” sau „Mă simt mai aproape de Dumnezeu la iarbă verde sau pe plajă”. Asta nu merge cu Dumnezeu! c) În mod limitat. Nu poţi merge la biserică duminica şi să-L ignori pe Dumnezeu în restul săptămânii. El nu este Domn numai al Sabatului, El este şi Domnul vieţii tale. Iată pentru ce a fost creat Sabatul: 1) Să fie o zi de odihnă. Cineva a spus: „Când îţi place ce faci, lucrul acela nu este muncă”. Poate că e adevărat, dar această filozofie te poate duce la epuizare şi la eşec. David a spus: „mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul” (Psalmul 23:2-3). Să remarcăm cuvântul „odihnă”. Fiecare a şaptea zi Dumnezeu o numeşte „pauză”. 2) Să fie o zi de refacere. Spre sfârşitul vieţii lui, comentatorul biblic William Barclay a spus: „Sunt bătrân şi am învăţat că există foarte puţine lucruri în viaţă care contează cu adevărat – dar aceste lucruri puţine contează foarte mult”. Închinarea alături de alţi credincioşi contează, întrucât ea scoate la lumină acele lucruri care sunt importante pentru Dumnezeu, cum ar fi Cuvântul Lui, voia Lui, închinarea înaintea Lui, chemarea Lui, harul Lui şi părtăşia cu familia Lui.

Share