CUM SA VEZI MANA LUI DUMNEZEU LA LUCRU

„Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri?” (Matei 21:42)

Domnul Isus a spus: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri”. Să remarcăm cuvântul „au lepădat”. Lepădarea lui losif, de către frații, săi i-a condus pe calea spre tronul Egiptului și la salvarea familiei și a poporului său. Cât de des ai pățit un anumit lucru în viață iar mai târziu ai constatat că a fost necesar? Dacă nu ai fi experimentat lucrul acela sau dacă nu ai fi trecut prin așa ceva, nu ai fi fost pregătit pentru binecuvântările de care te bucuri acum. Când începi să vezi mana lui Dumnezeu în acea situație, înțelegi că ceea ce vrăjmașul a vrut să fie spre distrugerea ta, Dumnezeu a folosit spre dezvoltarea ta. A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă a putea sta în picioare și a spune: „lată cum văd eu situația. A fost nevoie de toate lucrurile prin care am trecut ca să ajung ceea ce sunt și pentru a învăța ceea ce știu. Așa că, aleg să fiu mai bun, nu mai acru. Am încredere în credincioșia lui Dumnezeu mai mult ca niciodată. Am învățat că, dacă credința nu mută muntele, ea îmi va da puterea de-a îndura până mâine. Dacă până  mâine nu pleacă, eu tot voi crede că Dumnezeu poate și voi crede în El până când o va face. „Domnul întărește pașii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23). El nu și-a luat ochii și nu și-a retras mâna de peste tine nici măcar o clipă. Când treci printr-o încercare realizezi c ă „cel  mai rău lucru care s-ar putea întâmpla” este, de fapt, „planul lui Dumnezeu” și El va deveni „minunat în ochii tăi”.

Share