CUM SĂ RECUNOSTI LUCRAREA LUI SATAN

„Multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui” (Faptele Apostolilor 8:11)

La fel cum apostolii au făcut minuni uimitoare prin puterea lui Dumnezeu, Simon vrăjitorul putea să facă lucruri nemaivăzute prin puterea celui rău. Ce au făcut apostolii ca să rezolve situația? Au trecut-o cu vederea? Au coexistat în pace? Au spus că nu e mare lucru? Nu, Petru l-a confruntat pe Simon, spunându-i: „Pocăiește-te … și roagă-te Domnului să ți se ierte gândul acesta al inimii tale” (v. s 12). Și astăzi, forțele răului sunt reale și trebuie să știi cum să le ții piept. Domnul Isus a zis: „lată că v-am dat putere … peste toată puterea vrăjmașului” (Luca 10:19). Biblia ne spune două lucruri importante despre omul posedat de diavol, din Gadara, pe care l-a vindecat Hristos: 1) Forțele răului care îl posedau s-au prezentat drept „Legiune . pentru că suntem mulți” (Maicu 5:9). Legiunea reprezenta o divizie bine antrenată, complet echipată din armata romană, care primea ordine de la Cezar. 2) Ei „ÎI rugau stăruitor să nu-i trimeată afară din ținutul acela” (v. 10). Asta pentru că și-au stabilit în el o întăritură. Să înțelegem un lucru: Nu poți câștiga bătălii spirituale cu arme naturale. E adevărat că învinovățirea lui Satan pentru toate problemele tale poate fi numai o scuză, însă atunci când nu-l vezi la treabă, el va avea avantaj de fiecare dată. Trebuie să fii înțelept și să știi când te confrunți cu probleme normale, omenești sau psihologice. Însă trebuie să ai și discernământ când al de-a face cu „domnii, stăpânitori ai întunerecului acestui veac, … duhuri ale răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12 . Cum le poți învinge? Îmbrăcându-te cu „toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea”

Share