CUM SĂ LUCREZI PENTRU OAMENI (1)

„I-au adus un slăbănog, purtat de patru inși” (Marcu 2:3)

A fost nevoie de patru oameni pentru a-l duce pe omul acela la Domnul Isus și din fericire, ei nu au fost tipul de oameni care să renunțe ușor. Ei au refuzat să lase ca mulțimea să le stea în drum. Ei chiar au „desfăcut” acoperișul pentru a-l duce la Isus. Așadar, dacă dorești să lucrezi pentru oameni: 1) Trebuie să fii conștient de nevoia lor. Ai putea crede că totul este în regulă cu ei și cu toate acestea, lăuntrul lor să fie pe o targa. Când sunt singuri, ei strigă: „Doamne, dacă nu mă ajuți, sunt pierdut”. Ei suferă, sunt disperați și neputincioși și ei știu asta. 2) Nu trebuie să-i dezamăgești. A-ți lua angajamentul de a aduce pe cineva la Hristos înseamnă a ridica, a refuza să dezamăgești si a duce persoana până la capătul drumului. Înseamnă să mângâi, să încurajezi să o ții strâns până când El o atinge. 3) Trebuie să-L lași pe Isus să lucreze. Adesea cei care suferă nu știu ce le trebuie – dar lsus știe. Așadar, odată ce-i duci la El, dă-te la o parte si lasă-L pe El să lucreze. După ce am stat o vreme în biserică, avem tendința să căutăm semne exterioare ale schimbării. Domnul Isus însă a recunoscut că prima nevoie a acelui om a fost iertarea: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!” (v. 5). După aceea, El s-a adresat celei de-a doua nevoi a bărbatului: „scoală-te, ridică-ți patul, și du-te acasă” (v. 11). Nu respinge modalitatea lui Dumnezeu de a lucra pe căi neînțelese de tine. El știe ce face și nimic din ce face El nu este cu jumătate de măsură. Odată ce începe să lucreze în cineva, El „va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6).

Share