CUM SĂ FACI FAȚĂ DURERII (2)

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă” (Psalmul 34:18)

O femeie a spus: „depresia prima dată am înțeles-o cu adevărat când mi-am pierdut soțul. Prima mea noapte singură, prima dată când m-am dus singură la biserică, prima mea aniversare singură. Și când nici prin cap nu-mi trecea că lucrurile s-ar putea înrăutăți, m-am trezit pregătindu-mă singură pentru concedii – aș da orice să le pot boicota”. In asemenea clipe, ne putem sprijini pe promisiunea aceasta: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă”. El ne oferă mângâierea prezenței Lui prin Cuvântul Său. Suportul prietenilor și a familiei pline de dragoste, ajută la vindecarea noastră. Intre timp, există câteva lucruri pe care le poți face singur: 1) Apelează la puterea lui Dumnezeu! Durerea te secătuiește din punct de vedere fizic și emoțional. Așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ridice și să te întărească când te simți epuizat. „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin … cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea” (Isaia 40:29,31) 2) Să ai așteptări rezonabile cu privire la lucrurile pe care le poți gestiona! Nu aștepta prea mult dintr-odată. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cel mai bun prieten al tău; fii bun, atent și cumpătat. 3) încearcă să-ți faci planuri dinainte! Când suferi, nu există un mod „corect” sau „incorect” de a te comporta la evenimente speciale, cum ar fi zilele de naștere, aniversările și vacantele. Unii încearcă să facă lucruri total diferite, în loc să păstreze vechile obiceiuri care le-ar putea accentua simțul pierderii. Fă ceea ce simți că e mai bine pentru tine. 4) Lasă-i pe alții să te ajute! A merge singur înseamnă, de regulă, â nu ajunge nicăieri; apelează la prieteni și la cei dragi. Cere-le să se roage cu tine si pentru tine. Nu uita, ceilalți nu știu neapărat care sunt lucrurile de care ai nevoie decât dacă le spui.

Share