Cui ne închinăm?

„Vai de cel ce zice lemnului: «Scoală-te», şi unei pietre mute: «Trezeşte-te»! Poate ea să dea învăţătură? lată că ea este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.” Habacuc 2.19

             În Vatican există o statuie impozantă a apostolului Pe­tru. În fiecare an, pentru câteva zile, statuia este în reno­vare, pentru că degetele de la picioarele statuii sunt ero­date şi distruse de săruturile, lacrimile şi atingerile mulţi­milor de oameni care vin şi se închină acestei statui.

            Dacă acei oameni ar fi citit Biblia, s-ar fi convins că practica lor este interzisă de Dumnezeu. Când apostolul Petru a ajuns în casa sutaşului Comeliu, acesta „s-a a-runcat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridi­cat şi i-a zis: «Scoală-te, şi eu sunt om!»”

            În învăţăturile Sale, Domnul şi Mântuitorul nostru arată că apropierea de Dumnezeu prin ritual, prin mijlocirea oamenilor sau a lucrurilor văzute nu numai că este fără importanţă, ci este inutilă. Închinarea trebuie să curgă din inima supusă Mântuitorului. Închinarea nu este o acti­vitate exterioară, pentru care trebuie creat un cadru. Este necesar ca fiecare creştin să se cerceteze în lumina adevărului biblic, cui se închină. O, de s-ar supune toţi cititorii acestor cuvinte: „Veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Cre­atorul nostru!”

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *