COPILUL PROMISIUNII TALE (1)

„Satana v-a cerut… Dar Eu M-am rugat pentru tine” (Luca 22:31-32)

Copilul tău problemă ar putea fi un copil al promisiunii! Dumnezeu are un destin aparte pentru el; din această cauză s-au întâmplat atâtea pe seama lui. Satan l-a ochit pentru că a văzut în el potențialul. A înțeles care este planul lui Dumnezeu pentru el și face tot posibilul ca să-l oprească. Dorește Satan să facă așa ceva? Da! El s-a folosit de Faraon ca sa ajungă la Moise și de regele Irod ca să ajungă la Domnul Isus, înainte ca aceștia doi să aibă vârsta de doi ani. De ce? Pentru că într-o zi, ei aveau să se ridice ca salvatori și să împlinească planul lui Dumnezeu. Tot astfel, Satan va ataca și pe copilul tău. Pavel a spus: „Dumnezeu … m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri” (Galateni 1:15-16). Pavel, însă, a petrecut treizeci de ani din viață pe o cale greșită înainte de a se întâlni cu Domnul Isus și de a începe să umble pe o cale bună. Așadar, în calitate de părinte al unui copil al promisiunii, ce ar trebui să faci? Să te rogi pentru el! Cunoscând planul special pe care Petru avea să-l împlinească și atacul lui Satan care avea să vină împotriva Lui, Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” (Luca 22:31-32). Când copiii tăi sunt mici, pune-ți mâinile peste ei și proclamă Cuvântul lui Dumnezeu peste viața lor. Iar când vor intra în anii adolescenței, continuă să te rogi și rostește binecuvântarea lui Dumnezeu peste ei. Luptă-te pentru copilul promisiunii tale!

Share