CONTROL SPIRITUAL (3)

„Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului” (Romani 8:27)

Controlul spiritual înseamnă examinarea unor lucruri cum ar fi:

1) Priorităţile. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu … şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Îi prezinţi programul tău lui Dumnezeu spre a primi aprobare? Carnetul tău de cecuri arată oare că El este primul pe lista deciziilor tale financiare? 2) Valorile. „Voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu … ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţă, cu îndelungă răbdare” (Coloseni 3:3 şi 12). Iubeşti tu ceea ce iubeşte Dumnezeu şi urăşti ceea ce urăşte El? Preţuieşti tu nespus de mult lucrurile care îi sunt Lui pe plac? Dorinţele şi idealurile tale sunt ele guvernate de Cuvântul lui Dumnezeu? 3) Sacrificiul. „Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos … Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:8-10). Te-ai predat în întregime lui Dumnezeu? Există ceva mai de preţ pentru tine decât El? Dacă există, roagă-te: „Tată, iartă-mă pentru că am preluat controlul asupra vieţii mele. Vin înaintea ta şi mă predau, mă pocăiesc şi te rog să mă cureţi, înnoieşte-mă şi umple-mă cu Duhul Tău. Tu ai spus că preferi să fiu rece sau în clocot, nu căldicel. Aprinde astăzi în mine focul şi fă-l să ardă atât de puternic ca şi alţii să fie atraşi la Tine”.

Share