CEL MAI BUN CADOU DIN LUME

„Veste bună … pentru tot norodul” (Luca 2:10)

Pentru mulţi, Crăciunul este o perioadă tristă. Autorul Jon Walker scrie: „Stau într-un fast-food observând o fetiţă care sărbătoreşte Crăciunul cu mama ei. Cadourile sunt împrăştiate pe tarabă şi ea tocmai a spus: „Mi-e dor de tine, mămico”. „Şi mie mi-e dor de tine, puişor”, a spus mama ei. Lângă tejghea o femeie le priveşte, accidental, dar cu atenţie. Cu ochiul meu de jurnalist, fac legătura. Femeia care priveşte este un asistent social care supraveghează o vizită structurată dintre fetiţă şi mama ei în încercarea de a sărbători Crăciunul… după câteva minute sosesc părinţii adoptivi şi o duc pe fetiţă acasă. Mama pleacă singură. Există o latură mai întunecată a Crăciunului, pe care rareori o conştientizăm. Creăm această fantezie care rareori se potriveşte cu realitatea, chiar şi în cele mai bune familii … multe amintiri despre Crăciun sunt pline de tensiuni, nu de beteală. Sărbătorile sunt doar o scuză pentru ca mama să se îmbete din nou sau pentru ca tata să fie cu noua lui familie … şi totuşi ele sunt o nouă aducere aminte că persoana pe care o iubim este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată … Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia e la fel de obişnuită precum colinda „Cântaţi toţi de bucurie”, şi la Crăciun suferă mai mulţi oameni decât ne imaginăm. Pentru cei ce s-au săturat de speranţele deşarte şi de fanteziile false de la Crăciun, vestea bună este că Dumnezeu este cu noi”. Domnul Isus a venit pe pământ să aducă „veste bună … pentru tot norodul” şi indiferent de situaţia în care te găseşti, Crăciunul este cel mai bun dar pe care îl vei primi vreodată, pentru că: 1) Este cel mai scump deoarece pe Domnul Isus l-a costat viaţa Sa. 2) E singurul dar care dăinuie pe vecie. 3) E un dar de care te poţi bucura tot restul vieţii.

Share