Cea mai bună protecţie contra depresiei

…..Vom merge cu copiii şi cu bă­trânii noştri, cu fiii şi fiicele noas­tre…”    Exod 10.9

             Un studiu realizat din însărcinarea Co­misiei Europene a constatat că spaniolii suferă mai rar de depresie decât englezii. Cercetătorii au verificat istoria bolii la peste 6.500 pacienţi depresivi din mai multe ţări europene din zone rurale şi urbane. Deşi rata este mai mare la oraş decât la sat, în oraşele spaniole doar 3 procente din populaţie este depresivă. În schimb, în Liverpool, procentul creşte la 18!

            Cum explică oamenii de ştiinţă această diferenţă? Pră­pastia sărăciei dintre Europa de Nord şi Europa de Sud face ca membrii familiei să ţină mai mult unul la altul. Copiii devin mult mai târziu independenţi, bătrânii nu sunt duşi atât de uşor la azilul de bătrâni. Conform cercetărilor, contactele sociale strânse protejează contra depresiei.

            Moise a trăit cu aproximativ 1400 de ani înainte de Hris­tos. Şi el a ştiut despre importanţa familiei. Când faraon a vrut să despartă familia, Moise a stăruit să călătorească împreună cu copiii şi bătrânii, cu fiii şi fiicele. Israeliţii do­reau să-L onoreze pe Dumnezeu împreună, acesta era scopul declarat. Pentru aceasta s-au întărit. De aceasta depindea binele sau răul părtăşiei (comuniunii). Şi astăzi, familia este cea mai bună bază pentru bunăstarea noas­tră. Participarea împreună la slujba pentru Dumnezeu este punctul culminant.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *