CEA MAI BUNĂ ABILITATE PE CARE COPIII O POT ÎNVĂŢA DE LA TINE (3)

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23)

învaţă-ţi copilul să-şi pună aceste două întrebări: 1) „Cum mă voi simţi după?” Lucrul care are o durată de viaţă mai lungă decât deciziile noastre sunt sentimentele ulterioare de respect de sine versus ruşine şi stimă de sine pozitivă versus stimă de sine negativă. Faptele noastre devin în ultimă instanţă istorie, dar gândurile noastre despre ele continuă să ne modeleze viitorul. „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”. Copiii cu stimă de sine au şanse mai mici să se dedea la promiscuitate, droguri, băutură, comportamente antisociale şi ilegale. Respectul de sine şi stima de sine sunt standarde interne pe care nu ne place să le încălcăm. A ceda în faţa alegerilor egoiste e ca şi cum ne-am lepăda interiorul moral al fiinţei noastre – sufletul sacru pe care ni l-a dat Dumnezeu. 2) „Ce vor crede despre mine oamenii pe care îi preţuiesc după ce iau această decizie?” încrederea şi respectul celorlalţi sunt întotdeauna necesare pentru a progresa. Reputaţia este mai presus de bani, chiar şi pe piaţa seculară. „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul” (Proverbe 22:1). Luarea unei decizii proaste ne poate costa reputaţia şi lucrul acesta ne va urmări viitorul la nesfârşit. „Cine se gândeşte să facă rău, se cheamă un om plin de răutate” (Proverbe 24:8). Când dobândeşti un nume rău, e greu să scapi de el (Proverbe 25:10). Beneficiile pe termen scurt ale unei decizii proaste duc la pierderi şi regrete pe termen lung. Omul pe care îl binecuvântează Dumnezeu trebuie să fie „cumpătat, înţelept, vrednic de cinste” (1 Timotei 3:2).

Share