CE SEMENI ACEEA CULEGI_(Galateni 6:9)

“Să nu obosim în facerea binelui; coci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”

Numele Corrie ten Boom este foarte cunoscut în cercurile creştine, dar puţini au auzit de nepotul ei, Peter, care a fost şi el un instrument în salvarea evreilor din persecuţia nazistă. Când patrioţii olan­dezi au auzit că trupele SS trimit orfani evrei în lagărele de concentrare, ei scoteau copii din orfeli­nate şi îi duceau în casa Ten Boom House până când aceştia puteau fi daţi spre adopţie. La şais­prezece ani, Peter, un creştin dedicat, i-a sfidat pe nemţi dând orga bisericii la maxim şi cântând imnul naţional olandez în timp ce toată adunarea s-a ridicat în picioare şi a cântat. A fost trimis în închisoare pentru sfidarea lui. După Cel de-al Doilea Război Mondial, el a călătorit în toată lumea purtând acelaşi mesaj ca cel al mătuşii sale: iertarea este singurul răspuns la ură. Aflat într-un tur al Israelului, Peter a suferit un atac de cord şi a avut nevoie de operaţie. Discutând cu el în seara care a precedat operaţia, cardiologul l-a întrebat: “Sunteţi cumva rudă cu familia ten Boom din Olanda?” Peter a răspuns: “Da, e familia mea”. Doctorul a răspuns: “Sunt unul din copilaşii pe care i-a salvat familia dumneavoastră!” În ziua următoare, omul a cărui viaţă fusese salvată în urmă cu patruzeci de ani şi-a plătit datoria, salvând viaţa lui Peter ten Boom.

Biblia spune: “Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme ovei găsi iarăşi!” (Eclesiastul 11:1). Ceea ce semeni – bun sau rău – se întoarce la tine. Aşadar, “Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Ţine minte că Dumnezeu nu datore­ază omului nimic şi oricât timp ar trece, El îşi va onora Cuvântul.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *