CE CREDE DUMNEZEU DESPRE TINE

„Eşti preţuit” (Isaia 43:4)

Dacă te confrunţi cu sentimentul lipsei de valoare, faptul că te rogi mai mult, că te străduieşti mai tare şi promiţi că vei face lucrurile mai bine nu va schimba neapărat ceea ce simţi. La fel ca în cazul renovării unei case vechi care are o fundaţie crăpată, poţi redecora toate camerele, dar podelele şi zidul vor continua să se deterioreze până când, în cele din urmă, casa se va prăbuşi. Trebuie să te ocupi de fundaţie! Pentru a face asta, trebuie să începi să te vezi aşa cum te vede Dumnezeu; doar atunci vei experimenta stabilitatea şi siguranţa pe care o cauţi. Ai idee ce crede Dumnezeu despre tine? El te consideră: 1) Demn de iubit. „Eşti preţuit şi te iubesc … nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (v. 4-5). Ce asigurare! Biblia spune: „prea iubitul Domnului… se va odihni între umerii Lui” (Deuteronom 33:12). Ce loc sigur! 2) Preţuit – Dacă ai crescut cu sentimentul că nu eşti dorit, ai primit mesajul greşit. Dumnezeu ţi-a stabilit valoarea la cruce. „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Sloganul companiei americane „Hallmark” spune aşa: „Când îţi pasă aşa de mult că vrei să trimiţi ce e mai bun”. Asta a făcut Dumnezeu pentru tine la cruce. 3) Capabil. Fără un mediu adecvat de creştere poţi ajunge să ai un simţ scăzut al abilităţii. Este motivul pentru care încercăm să compensăm prin dorinţa exagerată de a realiza ceva. Dar Dumnezeu ştie că eşti capabil deoarece fiecare are „darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10) de la El. Mai mult, „El… ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Aşa că stai la locul tău şi nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că viaţa ta nu contează. Contează pentru că Dumnezeu o spune!

Share