CĂUTAREA SEMNIFICAŢIEI (1)

„Eşti al Meu” (Isaia 43:1)

Îţi mai aduci aminte cântecul de succes al lui Dean Martin: „Eşti nimeni până când cineva începe să te iubească”. Asemenea versuri dovedesc cea mai profundă preocupare a noastră. Dorim ca vieţile noastre să conteze, să însemne ceva. Cea mai mare frică a noastră e să ne naştem şi să murim – fără să ştie nimeni! Ne luptăm cu lipsa noastră de educaţie, cu locul nostru în ierarhia socială şi cu înfăţişarea noastră. De-asta ne deranjează când un prieten uită să ne sune, când un profesor ne uită numele sau când un coleg primeşte lauda pentru ceva ce noi am făcut. Tânjim după atenţie, strecurăm numele unor oameni importanţi în conversaţiile noastre şi ne punem capace sclipitoare la roţile maşinilor noastre. Creatorii de modă ne spun: „Vei fi cineva dacă porţi blugii noştri”. Aşa că mergem în oraş şi cheltuim jumătate din salariu pe o pereche de blugi italieneşti. După care – oroarea ororilor – stilul se schimbă de la strâmţi la lejeri, de la şterşi la negri şi ajungem să purtăm blugii de ieri, simţindu-ne ca expiraţi, la fel ca ştirile de ieri. Mai simplu spus: nu poţi dobândi semnificaţie din exterior. E o chestiune lăuntrică. Sentimentul semnificaţiei trebuie să vină de la cineva în care ai încredere, de la cineva despre care ştii că nu se va schimba niciodată, de la cineva care ştie latura ta cea mai neagră şi care crede întotdeauna ce e mai bun despre tine. Există o singură astfel de persoană: Dumnezeu. Aşa că citeşte mai departe: „aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut… şi Cel ce te-a întocmit… Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău!” (v. 1-4).

Share