Ce ușor e să vorbești despre cruce…

Ce ușor e să vorbești despre cruce…

dar ce greu este să simți cum nodurile și cioturile ascuțite, necizelate îți pătrund în carne și te fac să sângerezi. Uneori și în afară, de multe ori doar în lăuntru.

Ce ușor e să vorbești despre cruce…

dar ce rău este când trebuie s-o prinzi cu amândouă mâinile sau când amândouă mâinile sunt țintuite pe ea ca ale Mântuitorului. Și nu poți să te aperi de muștele care se așază pe fața asudată și nici să iei un pahar cu apă….ca să nu scapi crucea.

Citeste mai departe

Share

Cât de mari sunt Joia mare și Vinerea mare?

Atunci când evenimentele pe care le sărbătorim s-au petrecut, ele nu păreau în niciun fel mărețe. Singurii care s-au bucurat atunci au fost vrăjmașii Domnului nostru. Pentru cei care Îl iubeau, evenimentele din Joia și Vinerea Mare au apărut ca o mare tragedie și încă una ireversibilă.

Aceste zile ne pun înainte un învățător arestat pe nedrept și umilit în toate felurile: anchetat, scuipat, pălmuit, biciuit, ironizat și…țintuit pe o cruce, între doi tâlhari ordinari. Un sfârșit nu tocmai încărcat de triumf. Tot aceste zile ne pun înainte ceea ce este mai urât și detestabil în ființa umană: lașitatea ucenicilor, lepădarea lui Petru și dezgustătoarea trădare a lui Iuda, religia politizată a fariseilor, cruzimea romanilor, curiozitatea și nesăbuința bolnavă a mulțimilor, lipsa de verticalitate a lui Pilat. Lista ar putea continua, dar bilanțul este oricum tragic: învățătorul ucis, mama îndurerată, ucenicii ascunși, unul dintre ei torturat de conștiință, iar unul care își ia viața.

Au fost într-adevăr zile negre. Domnul nostru Însuși spune, atunci când este arestat, că ”acesta este ceasul și puterea întunericului.” Teribile cuvinte, teribilă luptă. Din perspectivă … citeste mai departe

Share

Rețetă pentru uciderea unei zile: duminica

  1. Lucrează excesiv în timpul săptămânii. Ai grijă ca sâmbăta să lucrezi mai mult ca la lucru.
  2. Culcă-te târziu sâmbăta și, mai ales, indecis. Nu lua hotărârea fermă de a merge  la închinare, ci așteaptă să vezi cum te simți duminică dimineața. Dacă ești obosit sau nu….
  3. Administrează doze de anestezic conștiinței tale. Fă-o progresiv. În primele duminici în care lipsești de la adunare te vei simți inadecvat: în pijamale, pe la ora 10:30, 11:00. Îți va fi greu să aprinzi TV-ul, dar anestezicul își face în timp efectul. Orice senzație de greață va trece și în curând te vei întreba ce era în capul tău când mergeai.
  4. Convinge-te că tu ai dreptate și că cei care merg au o problemă. Sunt legaliști, fanatici și vor să își demonstreze neprihănirea. Oricum sunt prefăcuți! De ce să te duci să te spurci cu fariseii? Vezi? Ăsta, nu lenea sau delăsarea, e adevăratul motiv pentru care nu te duci. De fapt ești prea sfânt pentru adunare.

Dacă nu funcționează argumentul obținut din ponegrirea adunării, consolează-te cu gândul că ai lucrat din greu pentru familia ta, după cum spune și Biblia. Tu ești om de acțiune, nu un pierde vară care umblă după năluci.

  1. Spune-ți în mod constant că e mai bine pentru copiii tăi să vadă desene cu spiderman, decât să participe la grupele pentru copiii. De ce să vadă doar bărbile lui Moise și Daniel, când pe ecran e atâta varietate? Nu îi lăsa să se atașeze de grupele de copii pentru că îți vor încurca planurile. Ei trebuie să știe că la biserică mergem doar atunci când nu suntem prea obosiți și avem chef, ca să ne simțim bine.
  2. Fii pregătit să îi respingi pe cei ce te cercetează. Poți aborda o atitudine dură, dar nu e recomandat. Mai bine ești elegant și găsești scuze rafinate: te-ai simțit rău, probleme cu copiii. La început e mai greu să le fabrici, dar în cele din urmă vor veni pe bandă rulantă. Așa multe că vei fi lăsat în pace.

Pastor Valentin Fat

Share

O PERSPECTIVĂ BIBLICĂ ASUPRA BISERICII

La Rusalii, creştinii sărbătoresc pogorârea Duhului Sfânt şi ziua de naştere a Bisericii. Termenul biserică, din nefericire, unul dintre cele mai abuzate cuvinte, provine din cuvântul grecesc ekklesia, care nu desemnează o clădire moartă ci o comunitate vie. În lumea greacă, în contextul democrației ateniene, ekklesia reprezenta o adunare alcătuită din cetăţeni liberi, chemaţi să se desprindă de problemele proprii pentru a a se exprima în chestiuni de interes public (vezi Faptele Apostolilor 19:32, 39, 41). Cuvântul biserică sau biserici apare de peste o sută de ori pe paginile Noului Testament pentru a desemna noua entitate divino-umană formată la Rusalii, în ziua în care s-a pogorât Duhul Sfânt.

Viziunea cu privire la întemeierea Bisericii s-a născut în inima lui Dumnezeu ( 2 Corinteni 1:1). Scriitorii Noului Testament vorbesc despre „bisericile lui Dumnezeu” sau despre „bisericile lui Hristos” (1 Tesaloniceni 2:14, Romani 16:16) tocmai pentru a sublinia originea divină a Bisericii. Termenul este menţionat pentru întâia oară chiar de Domnul Isus în Matei 16:18. Ca răspuns la mărturisirea lui Petru, cum că El este „Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu”, Domnul Isus afirmă că pe această piatră îşi va zidi Biserica Sa. Cu alte cuvinte fiecare biserică scripturală este întemeiată nu pe un om, ci pe Domnul Isus Hristos, iar Apostolul Pavel precizează că nimeni nu mai poate pune o altă temelie decât cea care a fost deja pusă, mai precis Domnul Isus Hristos (1 Corinteni 3:11).

Totodată, scriitorii Noului Testament folosesc mai multe metafore pentru a ilustra modul în care Biserica funcţionează. Analogia cu trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:21) exprimă încredinţarea Apostolului Pavel că Domnul Isus este prezent pe pământ prin intermediul bisericii Sale. Dacă suntem cu adevărat creştini, dacă suntem cu adevărat în Hristos, noi trebuie să fim parte din trupul acesta. Capul trupului, Conducătorul Bisericii este Domnul Isus, iar credincioşii îşi sunt mădulare unii altora.

Tot în Noul Testament, Hristos Domnul este prezentat ca fiind Mirele, iar biserica, Mireasa Sa. În Efeseni 5:25, Apostolul Pavel descrie frumuseţea relaţiei dintre Hristos şi biserica Sa, o relaţie construită pe iubire, o iubire atât de puternică încât El s-a jertfit pe Sine Însuşi pentru ea. Mai mult decât atât Biserica este chemată să se păstreze curată pentru Mirele ei prin credincioşia faţă de „Cuvântul”prin care ea este „sfinţit㔺i „curăţită” (Ioan 15:3). Practic, Domnul Isus este Cel care îi sfinţeşte pe membrii Bisericii Sale, dezbrăcându-i de veşmintele murdare şi îmbrăcându-i cu haina neprihănirii Sale, tocmai prin puterea sfinţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:17).

E important să realizăm că acum Biserica este într-un proces avansat de construcţie. Cineva chiar o asemăna cu un şantier, o locaţie în care există încă multe dificultăţi, multe provocări şi evident multe probleme și proiecte care își așteaptă finalizarea. Dar destinul Bisericii este unul glorios, pentru că promisiunea Domnului Isus este că într-o bună zi (o zi cu adevărat bună), El va prezenta Tatălui Biserica, mireasa Sa, fără nici o pată şi fără nici o imperfecţiune (Efeseni 5:27).

Adrian Neiconi

Share

CÂND CREDINȚA NU SCHIMBĂ CIRCUMSTANȚELE IMEDIATE

Uneori credința transformă circumstanțele în care ne trăim viața, chiar și cele mai potrivnice. Sunt convins că tuturor ne place să citim și să ne regăsim pe noi înșine în istorii precum cea a lui Daniel și să vizualizăm modul în care Dumnezeu l-a ocrotit, sigilând pur și simplu gura leilor. Dar în urmă cu câțiva ani mi s-a oferit șansa de a vizita Roma și implicit Colosseumul, una dintre nenumăratele arene în care nenumărați creștini au fost azvârliți la lei. Și oamenii aceștia erau credincioși. Și ei rămăseseră fideli Domnului lor. Cu siguranță că și ei se rugaseră, cu siguranță că și ei speraseră până în ultima lor clipă. Continue reading “CÂND CREDINȚA NU SCHIMBĂ CIRCUMSTANȚELE IMEDIATE”

Share