CÂT DE BINE ÎL CUNOŞTI PE ISUS?

„Nu M-ai cunoscut…” (Ioan 14:9)

între Domnul Isus şi Filip a avut loc o discuţie interesantă. Când Filip a spus: „Doamne … arată-ne pe Tatăl…”. Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (v. 8-9). Aici există o lecţie pentru fiecare dintre noi. Poţi merge la biserică cu regularitate, poţi sluji în comitet şi să cânţi în cor şi cu toate acestea să nu-L „cunoşti” pe Domnul. Pentru a cunoaşte pe cineva cu adevărat, trebuie să petreci timp cu acea persoană, să-ţi împărtăşeşti gândurile şi să-ţi deschizi inima. Cu alte cuvinte, relaţia trebuie să fie prioritatea ta principală. Ceea ce citeşti tu acum se numeşte „devoţional”, deoarece scopul lui este să te aducă în punctul în care să-l fii devotat lui Hristos mai mult decât oricărui alt lucru, însemnă oare că trebuie să neglijezi celelalte lucruri? Nu, de fapt, toate celelalte domenii din viaţa ta vor fi în acord cu voia Lui. Biblia spune: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel” (Psalmul 103:7). Poporul Israel a cunoscut faptele lui Dumnezeu deoarece ei erau observatori, pe când Moise l-a cunoscut căile pentru că era apropiat de El. Poporul Israel a văzut ce a făcut Dumnezeu; Moise a fost destul de aproape să-l înţeleagă gândurile şi motivul pentru care face ce face. De trei ori l-a întrebat Domnul Isus pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21:15). De două ori Petru a răspuns: „Da!”. A treia oară, frustrat de această întrebare, el a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc” (v. 17). Să remarcăm cuvintele: „Doamne, Tu toate le ştii”. Pe alţii îi poţi păcăli ba chiar şi pe tine însuţi, dar Domnul ştie calitatea dragostei tale pentru El. Astăzi, dorinţa Lui e să te atragă mai aproape de El. Eşti disponibil?

Share