CÂND RUGĂCIUNEA ESTE UN LUCRU GREU (1)

„Se luptă pentru voi în rugăciunile sale” (Coloseni 4:12)

Pavel scrie: „Epafra, care … totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale”. Pentru unii rugăciunea seamănă cu o bătălie. Odată ce înţelegi şi accepţi lucrul acesta, faptul că nu ai „senzaţii tulburătoare” când te rogi nu te va descuraja. Poţi zâmbi şi îţi poţi spune: „Aşa spune Biblia că va fi uneori”. G. Campbell Morgan a spus: „Omul poate oferi o rugăciune, frumoasă prin dicţie şi desăvârşită prin numărul de cereri. Dar dacă îi aduce omului un sentiment de mulţumire la sfârşit, rugăciunea aceea nu a fost cu adevărat o rugăciune”. Ce a vrut să spună el? Un lucru simplu: te vei simţi bine după ce te rogi, dar scopul nu este să te simţi bine pentru faptul că te-ai rugat sau că te-ai simţit bine în timpul acestui proces. Dar care este scopul? Să observăm împreună: 1) Rugăciunea este o datorie. E ca şi cum ai merge la serviciu. O faci pentru că e un angajament şi datorită recompensei pe care ţi-o aduce. 2) Rugăciunea este o disciplină. Cei de pe vremuri obişnuiau să vorbească despre „a te ruga prin”. Prin ce? Prin gândurile care o iau razna, prin oboseală, prin temeri şi prin orice altă formă de rezistenţă şi de distragere a atenţiei. Când intri „pe tărâmul rugăciunii”, Satana se va lupta cu tine de fiecare dată. Dar când stai în picioare în Numele Domnului Isus, puterile întunericului se vor retrage şi vei fi victorios (Ioan 14:13-14). 3) Rugăciunea este o plăcere. Nu se va întâmpla tot timpul, dar dacă eşti credincios locului rugăciunii, vor fi momente în care întreaga ta fiinţa va fi conştientă că Dumnezeu este prezent, răspunzându-ţi la rugăciune şi călăuzindu-te. Şi chiar şi când răspunsul nu este foarte limpede, vei pleca din prezenţa Lui spunând, „acum am pace în privinţa acestui lucru”.

Share